Campania „Orașe Curate” revine la Botoșani -Scapă de DEEE-uri și primește un premiu instant

Dacă ai acasă deșeuri electrice, electronice sau electrocasnice ce nu mai pot fi reparate și refolosite, poți scăpa acum de ele într-un mod prietenos cu natura.
Organizația „Ecotic” în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare „Ecoproces” Botoșani, Urban Serv S.A, Primăria Municipiului Botoșani, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Eltrans Botoșani desfășoară în perioada 1 – 15 august 2025 campania „Orașe Curate”.
În perioada de derulare a Campaniei aveți posibilitatea să predați deșeurile electrice la punctele de colectare de pe raza municipiului Botoșani sau, în cazul în care aveți mai multe obiecte și nu le puteți transport ala punctul de colectare, puteți solicita preluarea DEEE-urilor direct de la domiciliul dumneavoastră apelând nr de telefon 0231/517.007 sau 0747 081 027.
Puncte de colectare:
Piața Agroalimentară – strada Vârnav, nr.22, parcare Piața Viilor – (Luni 09.00- 16.00)
Asociația nr.36 – str. Aprodu Purice (în spate la Magazin Util de la Gară) – (Marți și Joi 09.00- 16.00)
Asociația nr.63 – strada Independenței vis a vis de Serconf (Miercuri 09.00 – 16.00 și vineri 09.00-13.00).
Pentru preluarea echipamentelor voluminoase (minim 50kg, exemplu: mașină de spălat, frigider, etc.) puteți apela nr. 0231/517007 sau 0747081027.
Fiecare persoană care predă deșeuri electrice de minim 20 kg cumulate va primi un premiu instant.









