Codul culorilor în colectarea separată a deșeurilor

Cum se face corect colectarea deșeurilor?

Albastru – hârtie și carton
Albastru – hârtie și carton

Albastru colectează ziare, reviste, plicuri, cutii, fotografii, cutii de carton de băuturi, cartoane de ouă, maculatură, cutii de pizza, etc. Nu se colectează cartonul și hârtia care conțin reziduuri de mâncare, șervețelele și hârtia de bucătărie folosite, hârtia de ambalat lucioasă.

Galben – plastic și metal
Galben – plastic și metal

Galbenul colectează folii și pungi din plastic, cutii și bidoane din plastic, jucării, ambalaje de protecție, doze și recipiente din plastic de la diverse băuturi (PET), neapărat goale și clătite cu apă rece, cutii de conserve, tacâmuri de bucătarie etc.

Verde – sticlă
Verde – sticlă

În recipientul/sacul menajer verde se vor colecta toate ambalajele și borcanele din sticlă (fără capace), ambalaje din sticlă de la cosmetice, damigene. Nu pot fi colectate aici oglinzile și geamurile sau produsele din porțelan, ceramică, cristal.

Maro – biodegradabile
Maro – biodegradabile

În recipientul/sacul menajer maro se colectează resturi de fructe sau legume, fie proaspete, fie gătite, coji de ouă sau de nucă, zaț de cafea, resturi și pliculețe de ceai, resturi de cereale și pâine, rumeguș, paie, fân, flori, frunze, crengi, șervețele de hârtie, cenușa rezultată din arderea lemnului.

Negru – deșeuri reziduale/amestecate
Negru – deșeuri reziduale/amestecate

Se colectează în recipientul/sacul menajer negru toate deșeurile care nu pot fi reciclate. Se încadrează aici resturi de carne, ouă întregi, lactate, absorbante și scutece, șervețele folosite, cioburi de ceramică și porțelan, resturi vegetale tratate cu pesticid, ambalaje foarte murdare, excrementele animalelor de companie.

Operatorii din zona dumneavoastră.

Pentru un județ curat, pentru un aer mai puțin poluat, pentru economisirea energiei, este important să colectăm responsabil deșeurile. Pentru orice neclaritate/problemă legată de colectarea deșeurilor de pe raza județului Botoșani, vă rugăm să contactați operatorii de salubrizare din zona dumneavoastră.